Principalul factor care influențează proprietățile fizice și chimice ale pieselor de titan este stratul de reacție la suprafață al plăcii de titan și al tijei de titan. Stratul contaminat de suprafață și stratul defect trebuie îndepărtate complet înainte de prelucrare. Lustruirea suprafeței plăcilor de titan și tijelor de titan prin lustruire mecanică fizică:
Sablare cu nisip:
Tratamentul de sablare cu titan este în general superior corindonului alb, iar presiunea de sablare este mai mică decât cea a metalelor neprețioase, care este în general controlată sub 0.45MPa. Deoarece dacă presiunea de injecție este prea mare, impactul nisipului asupra suprafeței de titan generează scântei puternice, iar creșterea temperaturii poate reacționa cu suprafața de titan, formând poluare secundară și afectând calitatea suprafeței. Timpul este între 15 și 30 de secunde. Numai nisipul lipicios, stratul sinterizat și o parte a stratului oxidat de pe suprafața turnării pot fi îndepărtate. Decaparea chimică trebuie utilizată pentru a îndepărta rapid structura stratului reactiv de suprafață rămasă.
2. Murarea
Decaparea poate îndepărta rapid și complet stratul reactiv fără a contamina suprafața cu alte elemente. Atât sistemul HF-HCl, cât și sistemul HF-HNO3 pot fi utilizate pentru decaparea titanului, dar sistemul HF-HNO3 are o capacitate de absorbție mai mare a hidrogenului, în timp ce sistemul HF-HCl are o capacitate mai mică de absorbție a hidrogenului, care poate fi controlată la reduce absorbția hidrogenului și efectuează un tratament de lustruire a suprafețelor. În general, concentrația de HF este între 3 la sută și 5 la sută. Concentrația adecvată de HNO3 este între 15 % și 30 %.
Decaparea după sablare poate îndepărta complet stratul de reacție de suprafață al plăcii și tijei de titan.
În plus față de lustruirea fizică și mecanică, există două tipuri de straturi de reacție pe suprafața plăcii de titan și a tijei de titan: 1. Lustruire chimică; 2. Lustruire electrolitică.
1. Lustruire chimică:
Lustruirea chimică atinge scopul lustruirii prin reacția REDOX a metalului în mediul chimic. Avantajele sale sunt că lustruirea chimică nu are nimic de-a face cu duritatea metalului, zona de lustruire și forma structurii, iar toate piesele în contact cu lichidul de lustruire sunt lustruite, nu este nevoie de echipamente complexe speciale, operare simplă, mai potrivită pentru lustruirea suportului pentru proteze din titan cu structură complexă. Dar parametrii procesului de lustruire chimică sunt greu de controlat, așa că este necesar să aibă un efect de lustruire bun fără a afecta acuratețea protezei. Cel mai bun lichid de lustruire chimică de titan este preparat de HF și HNO3 într-o anumită proporție. HF este un agent reducător, care poate dizolva metalul de titan și poate juca un rol de nivelare. Concentrația este < 10="" la="" sută,="" hno3="" joacă="" un="" rol="" de="" oxidare="" pentru="" a="" preveni="" dizolvarea="" excesivă="" a="" absorbției="" de="" titan="" și="" hidrogen="" și,="" în="" același="" timp,="" poate="" produce="" un="" efect="" luminos.="" soluția="" de="" lustruire="" cu="" titan="" necesită="" concentrație="" mare,="" temperatură="" scăzută="" și="" timp="" scurt="" de="" lustruire="" (1="" ~="" 2="">
2. Lustruire electrolitică:
Cunoscută și sub denumirea de lustruire electrochimică sau lustruire prin dizolvare anodică, din cauza conductibilității scăzute a tubului din aliaj de titan, performanța de oxidare este foarte puternică, utilizarea electrolitului acid al apei, cum ar fi HF-H3PO4, electrolitul sistemului HF-H2SO4 la titan aproape nu poate fi lustruit. , după aplicarea tensiunii externe, oxidarea imediată a anodului de titan și dizolvarea anodică nu poate fi efectuată. Cu toate acestea, aplicarea electrolitului de clorură anhidru la tensiune joasă are un efect bun de lustruire asupra titanului, iar specimenele mici pot obține lustruire în oglindă, dar pentru restaurările complexe, scopul lustruirii complete nu poate fi atins. Poate că metoda de schimbare a formei catodului și de adăugare a catodului poate rezolva această problemă, care trebuie studiată în continuare.
